Mesajul Secretarului de Stat Victor Opaschi la reuniunea Comunităţile româneşti din străinătate – responsabilităţi şi perspective

Vă mulţumesc că aţi acceptat invitaţia noastră şi salut cu mare plăcere prezența dumneavoastră la Secretariatul de Stat pentru Culte. Sper să fie o întâlnire care să ducă și la o serie de măsuri concrete, mai ales la nivelul cooperării inter-instituționale, pentru că, așa cum spuneam și cu prilejul întâlniri organizate la sfârşitul anului trecut de către MAE, diaspora românească este în situația copilului cu multe moașe. În principiu, nu ar fi nimic rău în asta, dacă, înainte de a întreprinde ceva, moașele ar discuta între ele, s-ar pune de acord, ar folosi rațional resursele aflate la îndemâna lor, multe, puține, câte sunt.

       Nu numărul instituțiilor și departamentelor care se ocupă, fiecare în domeniul său, de problemele românilor din diaspora, ar fi problema. Problema este că eu nu ştiu ca aceste instituții să aibă o agendă comună, o ierarhie clară a priorităților.

      Cred că toţi suntem de acord că Biserica este, pentru marea majoritate a românilor din afara țării, principalul reper, factorul de coagulare, de organizare comunitară, de păstrare a identității. Și nu pot spune că BOR nu a acționat în consecință, că nu s-a implicat în această acțiune. Are o experiență în domeniu, oameni dedicați misiunii lor. BOR contribuie și ea cu fonduri la aceste acțiuni din diaspora.

       Dar în ceea ce privește instituțiile statului regulile sunt altele, când este vorba de banii publici. Cred că trebuie să stabilim împreună o ierarhizare a priorităților, după criterii de oportunitate și de eficiență a cheltuirii banilor publici. Altminteri ne risipim în acțiuni fără finalitate, și fără impact asupra vieții românilor din afara granițelor. Revin asupra unei idei mai vechi: este vorba de raţionalizarea cadrului legislativ şi instituţional, raţionalizarea programelor destinate românilor din diaspora, stabilirea unor obiective realiste şi o mai bună prioritizare a lor. Nu în ultimul rând, cred că trebuie să discutăm  cum vom asigura continuitatea programelor destinate românilor din afara graniţelor naţionale.

      Cred că nu foarte important cine gestionează banii destinați românilor din afara granițelor, ci de construirea unui mecanism care să garanteze că obținem maximum de efecte de pe urma lor. Din păcate, mulți din acești bani s-au cheltuit într-o logică mai degrabă electorală. Cunosc mulți români din afara țării, cu istoriile lor, cu motivele lor pentru care au ales să plece din țară. Reticența lor față de o relație mai strânsă cu țara de origine are drept motiv tocmai această logică electorală. Ei nu doresc să fie folosiți în lupte politice interne. Ce-și doresc, este doar să fie ajutați să-și păstreze identitatea națională și culturală, să-și păstreze credința, spiritualitatea românească.

       Sunt valuri diferite de emigrație. Cel mai mare, și mai recent, este cel al emigrației din motive economice. Mă tem că ei sunt cei care au cea mai mare nevoie de ajutorul nostru, pentru că trec printr-o gravă criză de identitate, sunt între două lumi, și le este greu să facă alegeri raționale.

       Avem o bună oportunitate pentru „recâştigarea încrederii” românilor din diaspora, prin convingerea lor de buna noastră credinţă. Oamenii nu vor să fie folosiţi. Şi atunci când sunt rugaţi să contribuie la schimbarea imaginii ţării, ei trebuie să aibă certitudinea că ţara nu se confundă cu un personaj politic sau altul. De aceea cred că avem obligaţia de a găsi soluţii pentru a face aceste programe, şi instituţiile care le promovează, neutre politic. Din păcate, încă le vorbim românilor de afară din perspectiva și cu gândul la interesele partidelor aflate într-un moment sau altul la guvernare. Nu asta așteaptă de la noi.  

       Cred că nu facem suficient pentru formarea, cu sprijinul instituţiilor româneşti abilitate, a unor lideri comunitari, care să promoveze identitatea şi problemele specifice comunităţilor româneşti în raport cu autorităţile locale şi centrale din ţările în care sunt stabilite. Acţiunile acestor comunităţi sunt adesea haotice, ineficiente, deşi au la origine cele mai bune intenţii. Poate că lucrând împreună cu organisme ale societăţii civile, lucrurile ar putea fi mai puţin complicate.

      Dincolo de organizațiile societății civile canalizate în aceste direcții, nu putem să nu remarcăm că Bisericile sunt mult mai eficiente decât statul însuși. Acolo unde statul român, adesea pe un drum anevoios și chiar bâjbâit, abia ajunge la comunitățile de români din diaspora, Bisericile o fac în mod natural. Nu e nici un secret că parohiile românești din afară țării sunt adevărate centre de incluziune socială, instrumente de acces pe piața muncii pentru cetățeni, locuri de informare ș.a.m.d. Acolo unde brațul lung al statului abia ajunge, cheltuind resurse infinite, parohiile românești au rezolvat deja mare parte din problemă mobilizând energii la care statul însuși nu are acces, cum ar fi filantropia și bunăvoința.  

       Nu vreau să trag eu concluzii. Vreau doar să subliniez importanța dialogului interinstituțional, creșterea capacității noastre administrative, centrarea acțiunilor noastre pe nevoile reale ale românilor din afara granițelor. Sunt ferm convins că, și în aceste condiții vitrege, din punctul de vedere al resurselor de care dispunem, putem face mai multe pentru românii din diaspora, cu o condiție: să cooperăm, să lucrăm împreună, să gândim împreună, și să-i asociem pe românii din afara granițelor la structurarea deciziilor care îi privesc.

Vă mulțumesc pentru atenție!