Alocuțiunea secretarului de stat pentru Culte, Victor Opaschi, la ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universității “Titu Maiorescu” Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. 10 decembrie 2015

 De bună seamă, a vorbi despre personalitatea și activitatea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel de față cu atâtea distinse figuri ale vieții academice și culturale este o sarcină dificilă pentru oricine. Nu îmi revine mie să descriu pe larg activitatea academică și experiența pastorală atât de bogată a Preafericirii Sale, experiență care acoperă deja mai bine de un sfert de veac și aproape toate palierele vieții sociale. Aș dori să evoc însă aici câteva aspecte și câteva momente, ilustrative cred, pentru imaginea pe care ne-o oferă astăzi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române: aceea de Patriarh al unei Biserici Ortodoxe pe deplin angajate în viața cetății.

 Biserica Ortodoxă Română are șansa de a avea, de opt ani, un Patriarh a cărui vocație pastorală este substanțial ancorată într-o viziune teologică formată în spiritul neopatristic, sub îndrumarea părintelui Dumitru Stăniloae și apoi în cele mai bune școli teologice ecumenice occidentale. Tocmai ancorarea profundă în Tradiția vie a Bisericii Ortodoxe este, cred, cea care conferă viziunii pastorale a Preafericirii Sale profunzimea și anvergura de care a dat întotdeauna dovadă. Acestora li se alătură și o deschidere ecumenică fondată pe încrederea în propria Tradiție și identitate.

 Această formare academică și profesională au făcut ca cel care urca în anul 1990 în Scaunul mitropolitan al Moldovei să fie deja o personalitate formată, un ierarh pregătit să discearnă semnele vremii, provocările pe care societatea (post)modernă le lansează creștinismului, Bisericii și creștinilor în general. Încă de atunci, Preafericirea Sa anunța atunci un program clar de înnoire a vieții bisericești din România așezat pe doi piloni: redobândirea libertății Bisericii Ortodoxe de a se organiza și de a acționa în societate și angajarea directă a Bisericii în societate, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor credincioșilor. Pentru că am avut ocazia să îl cunosc încă din acei primi ani și să urmăresc îndeaproape acțiunile Preafericirii Sale, mai întâi din calitatea mea de consilier pe cultură și culte al Președintelui Ion Iliescu, apoi, mult mai recent, din cea de secretar de stat pentru Culte, pot să vă spun că acesta este un program pe care Preafericirea Sa l-a urmat încă din 1990 în mod sistematic, mai întâi ca Mitropolit al Moldovei, apoi, din 2007, ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Astfel, Preafericirea Sa au contribuit substanțial la transformarea Bisericii Ortodoxe dintr-o Biserică izolată în spațiul liturgic și lipsită de instrumente importante de acțiune în societate într-o comunitate religioasă activă în plan spiritual, ci și social-filantropic, educațional, cultural și foarte modernă din punctul de vedere al comunicării publice.

 Una dintre principalele direcții de acțiune ale Preafericirii Sale a fost cea a reorganizării vieții bisericești, începută încă din anul 1990, odată cu primele reforme ale Statutului Bisericii Ortodoxe Române, menite să elibereze Biserica de intervenția directă a autorităților statului, eforturi consacrate, în 2008, prin adoptarea noului Statut al Bisericii Ortodoxe Române și a celorlalte documente statutare și de disciplină bisericească, documente ce au venit să consacre optsprezece ani de evoluție a vieții bisericești ortodoxe.    

   Alături de acest proces de reorganizare bisericească s-au purtat și dezbaterile pentru adoptarea unei noi Legi a cultelor, eforturi care s-au materializat în anul 2006 prin adoptarea Legii privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, o lege care a reușit, cred, să răspundă nevoilor și provocărilor unei țări pe cale de integrare în spațiul european. Este o lege care garantează libertății de credință și care consacră totodată libertatea cultelor și construcția unor noi raporturi între acestea și stat, fondate pe cooperare și pe un parteneriat egal, care să permită cultelor să își asume vocația de participanți independenți și activi la construirea binelui comun.

Aș evoca totodată dezvoltarea și consolidarea parteneriatului între Biserica Ortodoxă și Statul român în domeniul educației: prin crearea de programe proprii și prin participarea la proiecte educaționale comune cu instituțiile de învățământ public și privat, ca și cu instituțiile de resort ale administrației centrale, Biserica Ortodoxă Română a contribuit și contribuie activ la educarea copiilor și tinerilor în spiritul valorilor creștine, parte integrantă a valorilor comune europene.

În același spirit, în încercarea de a reda Bisericii Ortodoxe locul care i se cuvine în societatea românească se înscrie și asumarea unor șantiere importante, demult restante. Aș evoca aici nu doar numeroasele restaurări de biserici monumente istorice, ci și proiecte importante precum cel al Catedralei Mântuirii Neamului, a cărei construcție a început după peste un veac de așteptare și care este prevăzută a fi finalizată până în anul 2018, anul celebrării centenarului Marii Uniri.

 Aș dori să subliniez importanța pe care Preafericirea Sa o acordă – nu de un an-doi, ci de la începuturile lucrării sale ca ierarh al Bisericii Ortodoxe Române – dezvoltării sistemului educațional din România. Aș evoca aici reforma învățământului teologic pentru a veni în întâmpinarea nevoilor unei Biserici pe deplin angajate în societate, pregătind nu doar clerici, ci și tineri cu educație  teologică, capabili de a-și asuma misiunea de profesori de religie, de asistenți sociali teologi, de viitori pictori sau restauratori și înzestrați cu competențe moderne de comunicare publică. Aș vrea să evoc aici și dezvoltarea, prin grija deosebită a Preafericirii Sale, de parteneriate cu statul în acest domeniu al educației, parteneriate care să permit Bisericii Ortodoxe să acționeze în acest domeniu în baza principiului subsidiarității, acționând acolo unde există nevoi pe care statul singur nu le poate acoperi sau suplinind eforturile sistemului public de învățământ acolo unde este nevoie. Aș aminti aici dezvoltarea, mai ales în ultimii ani, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române a numeroase programe de educație formală și informală pentru copii și tineri, direct prin parohii ori eparhii ori prin intermediul organizațiilor aparținând Bisericii Ortodoxe.

  Se vorbește din păcate insuficient în spațiul public despre rolul hotărâtor pe care Preafericirea Sa l-a avut și îl are în dezvoltarea asistenței sociale și filantropică a Bisericii Ortodoxe, de la începuturile sale fragile din anii 1990. Dar dacă Biserica Ortodoxă Română are astăzi o vastă rețea de organizații de asistență social-filantropică și o articulare capilară, la nivelul fiecărei biserici, al fiecărei parohii a unor structuri de asistență pentru persoanele aflate în dificultate, aceasta se datorează în bună măsură viziunii și eforturilor Preafericirii Sale. În calitate de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericirea Sa și-a continuat eforturile de dezvoltare a acestei rețele de organizații social-filantropice a Bisericii Ortodoxe. În anii 2007 și 2008 se semnau două parteneriate importante între Biserica Ortodoxă și Stat în domeniile incluziunii sociale și respectiv al asistenței sociale, documente ce permiteau dezvoltarea unui parteneriat activ în aceste domenii, pe programe concrete.

  În nume propriu și în parteneriat cu statul sau cu diferite organizații ale societății civile și făcând apel nu doar la tradiționala susținere a credincioșilor, cu și la instrumente moderne de finanțare – inclusiv la fonduri europene, Biserica Ortorodoxă a înființat nenumărate programe și proiecte sociale, cantine sociale, centre de zi, așezăminte pentru bătrâni, copii etc., iar prin prin organizațiile sale participă și la dezvoltarea sectorului economiei sociale din România.

  În sfârșit, nu pot să nu evoc aici contribuția Preafericirii Sale la modernizarea metodelor și mijloacelor de comunicare publică ale Bisericii Ortodoxe Române, asumată de către Preafericirea Sa ca prioritate atât ca mitropolit al Moldovei și Bucovinei, cât și mai târziu, ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Modernizarea presei bisericești, crearea Radio Trinitas, care a devenit rapid cel mai extins post de radio bisericesc din țară, crearea primului cotidian bisericesc ortodox, Ziarul Lumina, dezvoltarea, la București, a Trinitas TV sunt bine cunoscute, și în toate aceste inițiative Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a avut un rol crucial. Puțini mai știu însă astăzi că, sub păstorirea Preafericirii Sale, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a fost prima care s-a dotat, încă din anul 1997, cu o pagină oficială pe Internet, într-o perioadă când nimeni nu anticipa transformarea radicală a comunicării publice pe care internetul avea să o producă în anii următori. 

Aceste exemple sunt, cred, ilustrative pentru activitatea personalității pe care Universitatea “Titu Maiorescu” o omagiază astăzi conferindu-i titlul de Doctor Honoris Causa: teolog și un om de cultură, promotor al culturii și al valorilor românești și totodată un om al acțiunii, Preafericitul Părinte Daniel este Patriarhul unei  Biserici care și-a regăsit – în bună măsură datorită eforturilor sale – libertatea de a se organiza și acționa liber în spațiul public, nu doar în plan liturgic, ci și cultural, social și educațional,  lucrând pentru mântuirea credincioșilor, dar și pentru construirea binelui comun al societății.

Victor Opaschi

Decembrie 2015