Alocuţiunea secretarului de stat pentru Culte Victor Opaschi la deschiderea celui de-al III-lea Congres al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România

Bucureşti, 25 iulie 2016

 Domnule Preşedinte,

Doamnelor şi Domnilor,

 Congresul al III-lea al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România este în opinia mea o formă de manifestare publică şi de celebrare a identităţii şi viziunii comune care îi reuneşte pe membrii comunităţilor evreieşti din România.

Din perspectiva acestei dimensiuni festive, aş dori să aduc mai întâi o mărturie personală cu privire la rolul şi importanţa comunităţii evreieşti în societatea românească, prin prisma destinului meu personal. După cum am avut prilejul să remarc şi cu alte ocazii, nu îmi pot imagina cum ar arăta România fără acest ferment activ al pluralismului cultural şi îndeosebi fără prezenţa caldă a comunităţii evreieşti. Născut fiind la Dorohoi, mi-am petrecut copilăria în acel tip de vecinătate binecuvântată în care, pentru un copil,”acasă” era nu doar la părinţi, ci şi în casele din împrejurimi ale prietenilor familiei, cei mai apropiaţi fiind tocmai cei din comunitatea evreiască. Am avut multe de învăţat şi influenţa acestor prieteni de familie a fost pentru mine una fundamentală.

 De atunci şi până acum, prin prietenii mei evrei, de care mă leagă amintiri de o viaţă, prin personalităţile pe care am avut onoarea să le cunosc de-a lungul timpului, prin parcursul mei profesional, am rămas foarte aproape sufleteşte, dar şi profesional, de Comunitatea evreiască, a cărei evoluţie am cunoscut-o în profunzime încă dinainte de Revoluţia din decembrie 1989, când, în anii 80, am fost pentru o perioadă responsabil de relaţii între stat şi cultul mozaic. Şi atunci, şi ulterior, din calitatea de consilier pentru cultură şi culte al  Preşedintelui României, Ion Iliescu, am avut prilejul să cunosc îndeaproape mari personalităţi ale comunităţii evreieşti din ţară, din Israel şi din întreaga lume.

Am fost onorat să pot contribui la reconstrucţia şi apoi la consolidarea relaţiilor dintre stat şi comunitatea evreiască, la aşezarea ei pe baze solide, prin edificarea unor relaţii bazate pe încredere, şi am avut şansa de a fi implicat direct în înfiinţarea şi lucrările Comisiei Internaţionale pentru studierea holocaustului în România, al cărei Raport final a permis  asumarea deplină a responsabilităţilor ţării noastre în privinţa Holocaustului. De atunci, grija pentru cultivarea memoriei şi vindecarea, în măsura posibilului, a rănilor istoriei noastre comune a fost o constantă a tuturor Guvernelor României, unul din acele rare domenii asupra cărora a funcţionat şi funcţionează un consens politic şi social neechivoc.

 În sfârşit, toată această experienţă m-a ajutat foarte mult şi în misiunea  de secretar de stat pentru Culte care mia fost încredinţată în anul 2012, în dezvoltarea de relaţii echilibrate şi deschise cu toate cultele religioase din ţara noastră. Experienţa pluralismului religios „la firul ierbii”, dublată de cea administrativă, mi-au permis să înţeleg importanţa punerii în aplicare a principiilor fundamentale care stau astăzi la baza relaţiilor între stat şi culte: neutralitatea statului faţă de credinţele religioase, egalitatea cultelor în faţa legii şi parteneriatul social între stat şi culte.

 Aş vrea să profit de tema dezbaterii de astăzi, din deschiderea Congresului, privind situaţia evreilor în datele statistice ale României pentru a evoca aici buna colaborare pe care am avut-o cu Institutul Naţional de Statistică, gazda Congresului, şi în special cu domnul preşedinte Tudorel Andrei. Primul lucru pe care l-am constatat, ca secretar de stat pentru Culte, a fost lipsa de informare, chiar la nivelul decidenţilor politici, dar şi în spaţiul public general, cu privire la viaţa religioasă. Mulţi dintre cei cu care discutam se arătau uimiţi că în România sunt 18 culte religioase recunoscute, şi că sunt egale în faţa legii, că se bucură toate de aceleaşi drepturi, fiind sprijinite de stat proporţional cu umărul credincioşilor şi în funcţie de nevoile reale ale fiecărui cult. De aceea, împreună cu colegii mei, am decis să publicăm un volum despre relaţiile dintre stat şi culte în România, în care să furnizăm cât mai multe date pentru a oferi o imagine clară asupra situaţiei prezente, cu date clare şi puse în perspectivă istorică. Am avut prilejul să colaborăm cu Institutul Naţional de Statistică, care ne-a oferit date substanţiale cu privire la evoluţia dinamicii vieţii religioase în spaţiul  românesc încă de la jumătatea secolului al XIX-lea. După cum am constatat, una dintre comunităţile cu dinamica cea mai dramatică a fost tocmai cea a comunităţii evreieşti. Aş dori să-i reînnoiesc mulţumirile mele şi pe această cale domnului preşedinte şi Institutului Naţional de Statistică pentru sprijinul oferit la publicarea unui volum consistent şi care, în limbile română şi engleză, a fost de altfel foarte bine primit atât de lumea politică, cât şi de cea diplomatică şi de mass-media.

Revenind la situaţia cultelor religioase, aş vrea să spun că am avut şansa în aceşti ani să urmăresc îndeaproape activitatea fiecăruia dintre ele. Am avut astfel prilejul să aprofundez colaborarea, deja de lungă durată, cu conducerea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, şi în special cu domnul Aurel Vainer care, din dubla sa calitate de preşedinte al Federaţiei şi deputat în Parlamentul României, s-a afirmat ca principalul purtător de cuvânt al evreilor din România. Pe linia iluştrilor săi predecesori, domnul preşedinte Vainer şi-a asumat şi pune în aplicare, cu extraordinară perseverenţă, viziunea unei comunităţi evreieşti care ştie să îşi pună în valoare patrimoniul şi marile personalităţi, care ştie să-şi cultive memoria. Chiar zilele trecute am participat la două evenimente care ilustrează foarte bine acest program al domnului Vainer: inaugurarea Memorialului Victimelor Pogromului din Bucureşti şi reinaugurarea sinagogii din Câmpina. Vă mărturisesc că, participând de-a lungul timpului la multe astfel de evenimente, mă simt adeseori intimidat de energia cu care domnia sa lucrează pentru edificarea şi finalizarea unor proiecte asemănătoare din întreaga ţară. Guvernul României, a susţinut de altfel, în măsura posibilităţilor, foarte multe dintre aceste proiecte şi iniţiative, sprijinind Federaţia Comunităţilor Evreieşti în eforturile sale de restaurare, consolidare şi punere în valoare a bogatului patrimoniu arhitectonic evreiesc din ţara noastră. Guvernul României a făcut, totodată, eforturi substanţiale şi pentru cultivarea memoriei Holocaustului în România, împreună cu Federaţia Comunităţilor Evreieşti, cu partenerii locali şi internaţionali, ca expresie a angajamentului său de asumare a responsabilităţii pentru tragediile trecutului şi totodată de aplicare riguroasă a principiilor democratice fundamentale, printre care libertatea religioasă ocupă un rol foarte important.

          Doamnelor şi Domnilor,

 Atunci când vorbim despre rolul religiei în societate, cel mai adesea oamenii se concentrează pe comunitatea cea mai numeroasă sau cea mai vizibilă. Am spus-o însă de multe ori: nu poate exista o înţelegere corectă a acestui lucru fără înţelegerea şi recunoaşterea rolului fiecărei comunităţi etnice şi religioase în societate. Legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor a fost concepută pentru a pune în valoare potenţialul extraordinar al diversităţii, al pluralismului religios al societăţii româneşti, recunoscând fiecărui cult contribuţia la dezvoltarea societăţii şi a culturii în trecut ca şi în prezent. Şi eu cred că amploarea şi diversitatea activităţilor Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din toţi aceşti ani confirmă acest lucru. Deşi din păcate comunitatea evreilor din România nu mai este astăzi una numeroasă, ea a dovedit şi continuă să dovedească cu prisosinţă faptul că nu a abdicat sub nicio formă de la responsabilităţile sale în spaţiul public. Iar Federaţia Comunităţilor Evreieşti şi organizaţiile sale partenere, care  păstrează şi promovează identitatea evreiască drept parte integrantă a spaţiului public românesc, continuă să aibă o contribuţie substanţială la edificarea binelui comun.

 Congresul care începe astăzi, ca organ suprem de conducere a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti, reunind delegaţi din întreaga ţară, are aşadar o misiune importantă: aceea de a discerne responsabilităţile prezentului şi de a stabili viziunea care va călăuzi activitatea comunităţii pe parcursul următorilor ani. Închei, adresând salutul şi preţuirea mea tuturor participanţilor la acest eveniment, dorindu-vă ca lucrările acestui Congres să aducă roade folositoare pentru comunitatea evreiască din România şi pentru societatea românească în ansamblul ei.

          Vă mulţumesc pentru atenţie.