Alocuţiunea secretarului de stat pentru Culte Victor Opaschi la Ceremonia de Inaugurare a Memorialului Martirilor Pogromului din Bucureşti- 20 iunie 2016

 Primind invitaţia la acest eveniment şi observând unde este amplasat monumentul memorial, am reconstituit mental geografia prezenţei comunităţii evreieşti în spaţiul bucureştean: aici se află Sinagoga Mare, Teatrul Evreiesc de Stat, Muzeul Evreiesc, ceva mai departe Templul coral, şi însăşi piaţeta în care ne aflăm, poartă numele marelui şi regretatului rabin Alexandru Şafran, pe care am avut onoarea să-l întâlnesc de mai multe ori, la Bucureşti şi la Geneva. Ne aflăm, aşadar, în mijlocul unor personalităţi şi locuri-reper ale spiritualităţii şi culturii evreieşti, personalităţi şi locuri purtătoare ale memoriei şi identităţii comunităţii evreilor din România.

  Mi se pare foarte potrivit că acest memorial este plasat aici: în mijlocul atâtor mărturii ale participării evreilor la viaţa şi cultura societăţii româneşti, a angajării lor fertile în dezvoltarea României moderne; este important să înţelegem şi să ne amintim şi de faţa sumbră a acestei istorii: de confruntarea cu antisemitismul şi de consecinţele sale tragice.

România şi-a asumat responsabilităţile în privinţa Holocaustului, odată cu publicarea raportului Comisiei Prezidenţiale pentru Studierea Holocaustului în România, îşi asumă astăzi şi îşi afirmă responsabilitatea pentru cultivarea memoriei publice în această privinţă, susţine proiecte şi programe de educaţie, pentru ca cele petrecute atunci să nu fie uitate şi să nu mai poată fi repetate.

România este, de altfel, printre puţinele ţări din Europa care au afirmat, şi afirmă repetat, că antisemitismul a fost, este şi va rămâne o crimă la adresa umanităţii. De la bun început, în demararea şi consolidarea acestui proces de asumare şi de cultivare a memoriei Holocaustului, Statele Unite ale Americii şi Israelul au fost şi rămân cei mai importanţi parteneri şi susţinători ai României.

 Dincolo de sprijinirea cercetării în domeniu, a proiectelor de educaţie şi a marcării solemne a memoriei victimelor Holocaustului în ansamblu, mi se pare deosebit de importantă crearea de locuri ale memoriei publice legate de monumente, locuri şi circumstanţe specifice, cum este cel de astăzi. Există, desigur, Monumentul Holocaustului, inaugurat în 2009. În ultima vreme acestuia i s-au adăugat, în mai multe locuri din ţară, monumente care evocă momente specifice ale acestei istorii tragice.

 Odată cu inaugurarea acestui memorial al Martirilor Progromului din 21-23 ianuarie 1941, rezultat al cooperării între Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România şi Primăria Sectorului 3, în parteneriat cu U.S. Commission for the Preservation of America’s Heritage Abroad, dobândim aşadar încă un loc al memoriei, un reper care să fixeze în amintirea noastră tragicele consecinţe ale urii care îi face pe membrii unei societăţi să se întoarcă împotriva celor percepuţi ca diferiţi şi ca străini chiar la ei acasă. O mărturie în plus pentru ca asemenea tragedii să nu se mai repete.

Aş vrea să profit de această ocazie pentru a-mi reînnoi respectul pentru modul în care domnul Preşedinte Aurel Vainer îşi exercită responsabilităţile în cadrul FCER, cu un talent şi o prestanţă care-l aşează într-o poziţie unică în rândul liderilor comunităţilor etnice şi religioase din România. În calitate de secretar de stat pentru Culte, este de datoria mea să susţin cultele religioase în eforturile lor de a-şi păstra şi promova patrimoniul şi de a-şi afirma libertatea şi identitatea spirituală şi culturală în spaţiul public. De când am preluat această funcţie, am făcut tot ce mi-a stat în putinţă să promovez parteneriatul între stat şi cultele religioase, şi am avut de multe ori ocazia să lucrez în acest scop îndeaproape şi cu conducerea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. Trebuie să vă spun că nu pot să nu remarc energia şi tenacitatea extraordinară cu care domnul preşedinte Aurel Vainer ştie să îşi pună în aplicare viziunea sa pentru prezentul şi viitorul comunităţii evreieşti din România, prin dinamizarea comunităţilor locale, în parteneriat cu urmaşii celor plecaţi în Ereţ Israel sau în diaspora, prin renovarea patrimoniului şi, afirmarea rolului comunităţii evreieşti în istoria şi cultura română şi chemarea stăruitoare la asumarea şi cultivarea memoriei Holocaustului.

 Aş vrea să remarc, în acelaşi timp, contribuţia primarului Sectorului 3, dl. Robert Negoiţă, la reuşita acestui proiect. Sunt convins că, împreună cu responsabilii Comunităţii Evreieşti din Bucureşti, în sector se vor putea finaliza şi alte proiecte, destinate păstrării şi valorificării moştenirii acestei comunităţi atât de importantă în istoria oraşului. Renaşterea cartierului evreiesc nu cred că mai este posibilă, din păcate, dar ceea ce a mai rămas poate fi păstrat şi integrat în noua înfăţişare a oraşului. Un oraş care trebuie să profite mai mult de pe urma diversităţii sale, umane şi culturale.