Alocuţiune a secretarului de stat pentru culte la sesiunea internațională de cercetări ştiinţifice “Legislație, religie și libertate. O abordare în contextul globalizării” – 22 octombrie 2014

Când am primit invitația de a participa la această întâlnire, am considerat că e și de datoria mea, ca secretar de stat pentru Culte, să exprim câteva gânduri pe tema „Legislație, religie și libertate” mai ales în contextul anului 2014 când la nivel internațional religia îmbracă forme sociale și politice extrem de acute. Mă gândesc la conflictul quasi-religios din Siria sau la ofensiva așa-numitului Stat Islamic, două forme de raportare ideologică la religie care pun lumea europeană într-o situație dificilă cel puțin la nivel ideatic.

De cel puțin două secole, Europa este și se recunoaște ca fiind fundamental seculară. Acest lucru nu înseamnă că religia nu este prezentă în multe dintre comunitățile care formează societățile europene cu efecte sociale dintre cele mai benefice. Aș putea spune că, în ciuda faptului că Europa este seculară, religia este o parte însemnată a cetățeniei europene și o parte extrem de densă constituind identitatea națională a popoarelor europene.

În acest peisaj, al unei Europe unite și aflate în continuă redefinire identitară, dinamica religioasă ce caracterizează foarte multe comunități, n-ar fi posibilă fără celelalte două concepte-cheie ale temei noastre, anume legislația și libertatea. Din triada „legislație, religie și libertate”, Europa seculară vede libertatea ca fiind un scop în sine, iar Europa religioasă vede religia ca scop în sine. În realitate cele două nu sunt antinomice, mai degrabă se completează reciproc în ceea ce trebuie să numim Europa democrației.

În fapt, libertatea religioasă și derivatele acesteia cum ar fi exprimarea liberă a credinței religioase, dreptul de a crede sau nu, dreptul de a-ți alege singur religia nu pot fi posibile fără o legislație care să recunoască impactul pozitiv al religiei asupra binelui comun. Ceea ce vreau să spun este că în modernitate libertatea nu poate fi accesată în lipsa religiei și a legislației sub forma statului de drept.

După 1989 România a făcut pași importanți către așezarea religiosului într-o matrice europeană și democratică. Amintesc aici câteva evenimente sau acțiuni cum ar fi renașterea Bisericii Greco-Catolice, demararea procesului de retrocedare a proprietăților confiscate în timpul regimului comunist, o raportare corectă față de Holocaust ca urmare a muncii depuse de Comisia Iliescu - Wiesel sau vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România în anul 1999, precum și legea 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor.

Toate aceste evenimente sunt semne ale consensului social și politic specific democrației și care ar fi fost imposibil de obținut în absența rigorilor statului de drept. Când ne referim la legislație putem discuta calitatea unei legi, intenția acesteia sau viziunea politică din spatele legii, însă la fel de important este ca legea respectivă să fie aplicată și respectată în cele mai mici detalii. Aceasta este rigoarea statului de drept care în România s-a construit greu și anevoios, dar care trebuie să ne fie în permanență o preocupare principală pe drumul lung al democrației.

Foarte multă lume discută polemic despre globalizare. Fenomenul e atât de atent analizat încât inevitabil orice idee exprimată pe tema globalizării încadrează autorul fie în tabăra pro, fie în cea contra. Putem însă să ne referim la globalizare ca la un dat, ca la un fenomen sau proces care pur și simplu există. Globalizarea există și pentru acest lucru trebuie ca mai înainte să se exprimăm asupra ei, să facem efortul să o înțelegem. Din acest punct de vedere cred că în ceea ce privește legislația în domeniul vieții religioase globalizarea a avut un impact considerabil. Astăzi modelul statului discret în comportamentul său față de religie, atent la a nu afecta negativ drepturile și libertățile religioase, implicat într-o măsură mai mică sau mai mare în ajutorarea cultelor religioase, e răspândit peste tot în lumea nord-atlantică acolo unde a fost purtat chiar de globalizare.

Fără îndoială că putem observa nuanțe în felul în care fiecare stat se raportează la fenomenul religios în funcție de propria-i tradiție politică și religioasă, însă cert este că un model de stat democratic, consensualist și apărător al libertății religioase se întrevede dincolo de nuanțe și culori. Poate tocmai pentu acest motiv, noi europenii, avem dificultăți în a înțelege lumea islamică, mult mai puțin secularizată decât cea tradițional creștină, și, de multe ori, ne grăbim să-i punem etichete din zona fundamentalismului și extremismului. Tot pe fondul globalizării accentuate mai ales după anii 1980 Europa devine tacit o zonă de confruntare între secularismul de tip creștin și lumea islamică reprezentată de imigranții arabi. E o confruntare menită să producă o nouă reflecție asupra felului în care libertatea religioasă coboară de la nivelul de principiu filosofico-politic și se întrupează sau nu în texte de lege (amintesc aici cazul minaretelor din Elveția din anul 2009).  

Tocmai pentru a ieși în întâmpinarea publicului larg, dar mai ales a decidenților din România, Secretariatul de Stat pentru Culte a publicat recent un volum intitulat „Statul și cultele religioase”. Miza volumului este să pună publicul în temă, atât prin informare, dar mai ales prin argumentare, asupra rolului și locului religiei în societatea românească. Volumul cuprinde prezentarea modului în care instituția se raportează la marile teme de dezbatere publică din societatea noastră, un scurt istoric statistic al structurii confesionale a românilor, o prezentare succintă a cultelor religioase și a legislației în domeniu, precum și o încercare de a plasa regimul politic din România pe dimensiunea politicilor religioase într-un peisaj comparativ la nivel european. În acest sens, e oportun de menționat că religia în România joacă un rol activ în plan spiritual, social, cultural, educațional etc., și este măsură a libertății de conștiință a cetățenilor români. Religia este un bun public care trebuie valorificat și potențat în sens democratic pentru a avea o societate mai bună.